Clinică.ro
Cand trebuie sa aiba loc prima vizita a copilului la dentist
Copiii pot fi agitati si neascultatori. Discutati cu cel mic despre ceea ce se va intampla la cabinet si la ce trebuie sa se astepte, eliminandu-i orice semn de intrebare.
Prima vizita a celui mic la dentist ar trebui sa aiba loc inainte sa implineasca varsta de un an. In general, regula este sa aiba loc la 6 luni de la aparitia primului dintisor. Daca veti duce copilul la dentist inca de la varste fragede, veti reusi sa preveniti problemele dentare, cum ar fi cariile, insa veti si invata cum trebuie sa ii curatati corect celui mic dantura si sa identificati aparitia eventualelor complicatii. Daca cel mic va face cunostinta cu dentistul inca de mic, cu siguranta va dezvolta niste obiceiuri in legatura cu ingrijirea orala, reducand de asemenea si anxietatea si teama, care pe multi ii impiedica sa mearga la dentist.
Inainte de vizita, intrebati medicul dentist in ce consta prima consultatie a celui mic, astfel ca nu vor exista surprize.
Copiii pot fi agitati si neascultatori. Discutati cu cel mic despre ceea ce se va intampla la cabinet si la ce trebuie sa se astepte, eliminandu-i orice semn de intrebare.
In general, prima vizita nu este decat o modalitate de a „sparge gheata”, pentru a va familiariza copilul cu dentistul si ceea ce se intampla la cabinet. Daca cel mic este inspaimantat, nu se simte confortabil sau nu coopereaza, va fi nevoie de o reprogramare. Rabdarea si calmul din partea parintilor, dar si comunicarea cu micutul sunt foarte importante in aceste cazuri. Vizitele scurte si dese au scopul de a construi increderea copilului in medicul dentist si in cabinetul stomatologic, ceea ce se vor dovedi de succes atunci cand copilul va avea o problema dentara mai tarziu, neavand nicio teama de a o trata.
Progamarea copilului la dentist trebuie facuta la primele ore ale zilei, cand acesta este atent si odihnit. Mai ales micutilor cu varsta mai mica de 36 de luni, este recomandat ca unul dintre parinti sa le fie alaturi la prima consultatie. Exista situatii, de altfel, cand copiii sunt mai mari, iar parintilor li se va cere sa astepte in zona de receptie, astfel incat sa poata fi construita relatia intre medicul dentist si cel mic. In functie de cum va reactiona copilul, prima programare ar trebui sa dureze intre 15-30 de minute.